Cărările sufletului
35.00 lei
Când m-am decis să scriu această carte, m-am gândit să ofer câteva informații despre suflet și despre interacțiunea lui cu tot ceea ce înseamnă viața, dorind ca ceea ce voi așterne în următoarele rânduri să fie cumva o viziune proprie, o amprentă a sufletului meu, pornind de la informații științifice, dar dându-le o altă nuanță, o altă înțelegere și continuând cu propriile mele trăiri și percepții.
Trăim într-o lume în care este nevoie de mai multă înțelepciune, mai multă iubire și mai multă iertare. În mijlocul schimbărilor climatice, a perturbărilor informatice necruțătoare și a contradicțiilor de toate felurile, devine o datorie față de noi înșine să ne (re)descoperim sufletul, pentru a (re)dobândi, o dată cu el, lumina iubirii și frumusețea lumii noastre. Pentru că sufletul nostru este un lăcaș misterios în care ne regăsim de fiecare dată când ceva nu merge bine, când cineva ne trădează, ne supără sau ne dezamăgește, sau, dimpotrivă, când ne simțim împliniți, iubiți, fericiți. Sufletul este cel de la care pornesc toate emoțiile și gândurile noastre și unde se întorc toate, însutit, creând chimia care ne generează starea de bine și sănătatea.
„Cărările sufletului” este mai mult decât o carte. Este un simbol al iubirii și al regăsirii de Sine, un adevărat manual de autocunoaștere, dezvoltare personală și spirituală, de redescoperire a Sinelui Divin din fiecare dintre noi pentru a trăi o viață în IUBIRE, LUMINĂ și BUCURIE.

Comunicare Autentică
500.00 lei
În comunicare este necesar de cel puțin două persoane , al căror dialog să curgă , fiecare înțelegând sensul corect și complet al mesajului celuilalt.
Comunicarea autentică include comunicarea clasică, despre care sunt sute de studii și cărți. Doar că această noțiune de a fi ” autentic” , duce comunicarea la un alt nivel, unul superior, deoarece provoacă individul să transmită mesajul în concordanță cu întraga sa ființă, de la un nivel mult mai profund.
Când este vorba de comunicare trebuie menționat și nivelul de conștiință al participanților la dialog. Un om cu un nivel de conștiință mai ridicat, având o deschidere mai mare, va putea avea dialoguri cu orice persoană care este cu un nivel de conștiință mai mic decât al său, deoarece el va cunoaște deja limbajul acestuia.
Puțin mai complicată este situația în care întâlnim oameni cu un nivel de conștiință mai ridicat decât al nostru, căci, cu toate că vorbim aceiași limbă, mesajul transmis va părea că este ” în limbi străine”, necunoscute pentru descifrarea creierului nostru. Norocul nostru este de asemenea că dacă întâlnim o persoană cu un nivel de conștiință mai înalt, aceasta va ști cum să ”coboare” la nivelul nostru, pentru a ”vorbi aceiași limbă”.
În general , în comunicare trebuie să învățăm să ne adaptăm la nivelul de înțelegere, de percepție al partenerilor noștri, cum și ei vor trebui să se adapteze la al nostru.
Pentru a vă ajuta să îmbunătățiți calitatea comunicării în relațiile voastre și pentru a vă ajuta ca mesajul pe care îl transmiteți să fie înțeles clar și integral, am creat cursul COMUNICARE AUTENTICĂ.
Acest curs este ca un ghid de lucru cu noi înșine, pentru a ne cunoaște cât mai profund propria ființă.
Cursul este structurat pornind de la trei direcții de bază, care ne ajută pe fiecare să ne cunoaștem mai bine, răspuzând la întrebările:
Cine sunt eu? Ce mă face fericit?
Ce doresc să ofer? Care sunt obiectivele mele? Ce am de îmbunătățit la mine pentru a putea atinge obiectivele propuse?
Cum pot comunica, relaționa mai bine pentru a putea manifesta potențialul meu maxim?
Aceste trei direcții aduc claritate în procesul de comunicare, facilitând transmiterea corectă a mesajelor dorite, îmbunătățind calitatea relațiilor noastre.
Fiecare dintre noi are un trecut și acest trecut influențează enorm prezentul . Dar, modificând percepțiile noastre actuale, deblocând ceea ce ne împiedică să ne manifestăm autentic , ceea ce împiedică manifestarea potențialului nostru, putem atrage și manifesta varianta cea mai bună de viitor.
Toate succesele și eșecurile din trecut, toate programările oferite de către familie și de către societate mai ales în perioada copilăriei influențează relațiile noastre actuale precum și rezultatele pe care le avem indiferent de domeniu.
Pentru a putea aduce cu adevărat o schimbare în viața noastră este nevoie de claritate.
De cele mai multe ori nici noi înșine nu ne cunoaștem foarte bine, dar cei din jur? Pentru a putea avea o comunicare autentică cu ceilalți trebuie să avem claritatea și siguranța a ceea ce suntem și a ceea ce afirmăm.
Mergând mai departe la următoarele întrebări: Ce doresc să ofer, care sunt obiectivele mele? Ce am de îmbunătățit la mine pentru a putea atinge obiectivele propuse?
Va trebui să verificăm dacă este destulă claritate și în această direcție.
În manuscrisele de la Marea Moartă, în Evanghelia după Toma, este scris așa ” Dacă scoateți ceea ce este în voi, veți fi salvați. Dacă nu scoateți ceea ce este în voi, aceasta vă va distruge”. Acest citat poate fi interpretat astfel... Dacă scoți ce ai în tine, încercând să exprimi asta prin visul tău, dacă aduci la suprafață acest flux de apă vie, viața ta se transformă, devine mai ușoară și mai minunată. TE SIMȚI DIN CE ÎN CE MAI VIU. Dacă nu exteriorizăm darurile noastre interioare, ceea ce ne face unici, autentici, vom continua să respirăm, dar vivacitatea va dispărea. Nu ajungem niciodată să experimentăm ceea ce am fi putut trăi, iar viața devine o luptă. Atunci când eșuezi să aduci la suprafață ceea ce este în interiorul tău, distrugi ceea ce te însuflețește iar asta influențează calitatea relațiilor cu ceilalți.
Bill Gove afirma că ” Asemănarea cu ceilalți este moartea vorbitorului” Eu aș adăuga că asemănarea cu ceilalți este moartea unicității.
De asemenea , Doris Mortman afirma că ” Până ce nu te împaci cu cine ești, nu vei fi niciodată mulțumit cu ceea ce ai” tocmai de aceea este indicat să ne cunoaștem întâi pe noi înșine și mai apoi să manifestăm ceea ce suntem, dezvoltându-ne punctele FORTE.
Autenticitatea presupune a exprima, a oferi din experiența personală , potrivit adevărului personal în ceea ce privește trăirea, simțirea și modul de a acționa. Adică ceea ce gândești, ceea ce simți, ceea ce faci să fie în concordanță cu ceea ce afirmi, punându-ți în evidență unicitatea, atuurile personale.
Dacă avem claritate privind cine suntem, ceea ce avem de oferit, care sunt obiectivele noastre, urmează și partea de bază prin care descoperim cum să manifestăm toate acestea printr-o comunicare autentică și performantă.
Relația cu ceilalți este determinată în mare parte de relația pe care o avem cu noi înșine. Nu uita că TU EȘTI PROPRIUL TĂU MESAJ!
Unul din semnele unei vieți trăite cu onestitate, autenticitate și responsabilitate este vorbirea corectă. Chit că potrivit statisticilor ceea ce spunem contează doar 7%, este important ca acel procent să fie cu valoare maximă de adevăr, informație și iubire.
!!! Doresc să reamintesc elementele de bază pentru o comunicare corectă și autentică : folosirea cuvintelor corecte, încărcate cu emoția corectă, făcând o impresie vizuală corectă , fiind convingător , având o conexiune emoțională foarte bună și îmbinând armonios tonul potrivit vocii, cu expresiile faciale corecte și cu un limbaj corporal pozitiv.!!!
Mesajul transmis trebuie să fie al tău, propriu, deoarece doar fiind autentici , doar fiind noi înșine putem să strălucim cu adevărat.
Autenticitatea , în orice aspect al vieții este să ne cunoaștem atât punctele tari dar și punctele slabe, să încercăm să le dezvoltăm pe cele tari și să le corectăm pe celelalte, neuitând faptul că vulnerabilitatea nu este un defect ci o calitate și că la sufletele oamenilor se ajunge prin sinceritate, nu prin imagini false.

Reechilibrarea Feminității și a Masculinității
500.00 lei
Oare cum poate fi definită femeia? Dar bărbatul? O femeie mai poate fi feminină în societatea în care trăim?
Se spune că au rămas puțini bărbați cu adevărat masculini și puține femei cu adevărat feminine. Ce valori s-au pierdut astfel încât nu mai știm să ne comportăm?
Experiențele avute în trecut , plus părerile celorlați de obicei ne fac să nu îi iertăm pe cei de sex opus, considerând că ”toți/toate sunt la fel”, lucru profund eronat. Rănile din trecut ne fac să încadrăm instinctiv oamenii într-un tipar deja cunoscut, așteptându-ne ca și cei cu care interacționăm acum să ne rănească așa cum au făcut-o ceilalți/celelalte. Și astfel intrăm într-o relație fiind cumva dominați de frică, conduși de etichetele puse celorlalți, nepermițându-ne să ne bucurăm în totalitate de oameni.
Tocmai de aceea este necesar să începem lucrul cu noi înșine pentru a ierta experiențele trecute, pentru a ne ierta pe noi înșine , pentru a ( ne ) accepta , a elibera foștii parteneri, a ierta orice durere pe care ne-a pricinuit-o cineva și a trăi în prezent, armonizați cu noi înșine, cu trecutul și cu cei din viața noastră .
Această armonie sau dizarmonie se poate manifesta și în plan sexual. Dacă fiecare om va ști cum să se comporte cu partenerul/partenera sa, va face ca relația să înflorească, crescând frecvența energetică în mod reciproc.
Pentru a vă ajuta să îmbunătățiți calitatea relațiilor voastre și pentru a vă ajuta să aduceți armonie în viața voastră, am creat cursul Redefinirea femeii și a bărbatului.
Reechilibrarea feminității și a masculinității.
Acest curs este ca un ghid de lucru cu voi înșivă, pentru a vă cunoaște cât mai profund propria ființă.
Cursul este structurat pornind de la trei direcții de bază, care ne ajută pe fiecare să ne cunoaștem mai bine:
- Ce este femeia și care sunt elementele definitorii ale feminității? Ce este bărbatul și care sunt elementele definitorii ale masculinității?
- Armonizarea cu masculinul și femininul din noi. Iertarea, acceptarea și iubirea de sine.
- - Pentru a atrage un om complet,vindecat în viața ta și pentru a avea relații armonioase este necesar să devii regele/regina Universului tău .Ce înseamnă acest lucru?